Cum ajungi la un ten curat

Fie ca e pe baza de stres, fie ca sunt acei hormoni ai adolescentei de vina sau poate nu am avut grija si am reusit sa ne procopsim cu un stafilococ, cu totii ne-am confruntat cu ea intr-un moment sau altul al vietii noastre. Da, si azi discutam despre acnee. De ce? Pai in urma acestor multe articole cu si despre produsele pe care le-am folosit eu pentru a scapa de imperfectiunile astea de pe fata, am zis sa vi le pun si intr-o ordine si sa va prezint rutina mea zilnica care in decursul unei luni.. hai, 2, a reusit sa imi calmeze tenul si sa ma scape de acea minunata acnee

Ce ar trebui in primul rand sa facem pentru a scapa de acnee? Pai inainte de tratamente medicamentoase, trebuie sa avem grija la stilul nostru de viata, si anume:

-In primul rand, aseaza-te comfortabil si ia mana de pe fata. Acesta este cel mai nociv obicei, pentru ca te predispune la captarea vreunei bacterii de care greu scapi. Asa ca gata cu statul cu falca in mana in fata calculatorului, cu atingerea, strangerea cosurilor, etc.

-Sa bem neaparat macar 2 litri de lichide pe zi ( sucurile totusi sa fim seriosi, nu se pun, pentru ca intra in categoria urmatoare),

-Sa renuntam… pe cat posibil, la consumul de zahar, si aici bagam atat dulciurile, cat si sucurile de care va vorbeam mai sus ( pentru o ahtiata dupa ciocolata si  Cola ca mine, asta a fost cel mai greu pas)

Desigur, in mod ideal ar trebui sa mancam numai bio, sanatos bla bla, lucruri pe care… sa fim seriosi, nu le vom face pentru mai mult de o saptamana.

Prin urmare, dupa ce am stabilit cum va ajuta un stil de viata sanatos sa va curatati fata, sa intram in paine, si sa vorbim despre tratamentul pe care l-am urmat eu.

In primul rand, nicio noapte nu ramanem nedemachiate. Indiferent de cat de somn ne e, de cat de tarziu am ajuns acasa, de ce lene enorma avem de a ne ridica din pat, acesta este un pas pe care e musai sa il facem. In primul rand, sa ne spalam foarte bine mainile, ca altfel degeaba ne demachiem, ca nu facem decat sa intindem microbi peste tot.

Primul pas este folosirea unei ape micelare ( eu folosesc Bioderma) pentru a scapa de stratul gros de fond de ten, de rimel, fard, tus si ce Dumnezeu mai punem noi, femeile ( sau barbatii, I don’t judge) pe fata inainte sa iesim din casa pentru a arata cat de cat sanatoase si pentru a nu ne primi intrebari de genul: „Dar ai patit ceva?” „Iti e rau?” „Te simti bine” etc, etc, care  ne fac ziua atat de frumoasa.Cum ajungi la un ten curat - Bioderma

Dupa ce am dat primul strat de machiaj jos, este timpul sa facem o curatare mai in profunzime. In acest caz, eu folosesc un gel de curatare de la Avene, cu care ma impac foarte bine si pe care il aplicam pe fata si il intindem, frecam pana face spuma, cel putin 60 de secunde. Clatim si trecem la pasul urmatorCum ajungi la un ten curat - Avene

Urmatorul produs pe care il folosesc este Effaclar duo, despre care v-am vorbit si aici, si care m-a ajutat enorm. Aplicam pe toata fata si intindem bine  pana intra in piele si  asteptam vreo 5 minute asa, dupa care aplicam in strat subtire strict pe zonele cu probleme, tetraciclina, despre care v-am povestit aici.Cum ajungi la un ten curat - EffaclarCum ajungi la un ten curat

Iar in acest moment, rutina poate continua in doua feluri: Fie ramaneti doar la tetraciclina, in cazul in care sunteti inca la inceputul tratamentului, si acneea voastra este in floare, fie asteptati in jur de o ora ( hai fie, macar 30 de minute) si aplicati pe cosuri si semne Cutaden. Despre cutaden v-am mai vorbit aici. Cel mai bine am observat dupa aceste luni de folosire, ca actioneaza pe semne si le diminueaza semnificativ. Si pe cosuri il puteti pune si va va ajuta sa le calmati. Aplicati cutadenul si il lasati sa actioneze peste noapte si veti observa cu ochiul liber cum petele lasate de acnee au scazut in intensitate ( destul de mult)dsc_0194

Toate produsele enumerate mai sus se gasesc in farmacii. Apa micelara costa in jur de 50 de lei dar pe mine ma tine macar 3-4 luni, effaclarul si el 50 de lei si de 2 luni il am si inca nu mi s-a terminat, iar gelul de curatare de la Avene l-am gasit in farmacia tei cu 35 de lei si il folosesc in mod continuu de 2-3 luni si inca nu l-am terminat.Iar Cutadenul si tetraciclina stiti ce preturi de nimic au si va tin o eternitate. Prin urmare, dupa cum puteti observa, puteti sa ajungeti la un ten curat si cu bani putini, fara sa lasati sute de lei pe nu stiu ce masti, creme si solutii ( care nu neg, ma tenteaza si probabil mi le voi cumpara, insa ca un moft, nu o necesitate). Atentie, daca aveti probleme grave cu acneea, este cel mai bine, insa, sa faceti o vizita dermatologului.

Acum, dupa 1-2 luni de cand respect Dumnezeieste aceasta rutina in fiecare seara ( si dimineata aproape aceeasi, folosind doar effaclar si tetraciclina), am reusit sa scap in proportie de 90 la suta de problemele pe care le aveam la nivelul tenului, acum lucrand la semnele lasate de acnee. Give it a try.

Cum putem ajunge la un ten fara imperfectiuni

Din pacate, mama natura m-a inzestrat cu un ten uscat si foarte sensibil. Este suficient o singura data sa folosesc un produs ce nu imi prieste si mai apoi ma voi chinui o luna intreaga sa scap de semnele lasate pe fata. Dupa ce m-am chinuit ani de-a randul, mi-am format in cele din urma o rutina de curatare a tenului, care, daca o respect la punct si virgula in fiecare seara, ma ajuta sa am un ten  frumos.

Nu va voi spune ca este corect ceea ce fac, ci pur si simplu asta functioneaza pentru mine, asa ca inhamati-va cu rabdare.

1.Primul pas este sa curat tenul cu o apa micelara, preferata mea fiind cea de la Bioderma, Sensibio.Cum putem ajunge la un ten fara imperfectiuni

2.Dupa ce am curatat tenul cu apa micelara, astfel incat discheta demachianta sa ramana curata dupa ce stergem fata, ne vom folosi de un gel de curatare, preferatul meu fiind cel de la Avene, care, desi este destinat persoanelor cu ten gras, imi prieste foarte bine. Pentru a curata si mai in profunzime tenul, ne folosim de un Sistem de curăţare a tenului SkinPro, de la Oriflame, sau, de ce nu, daca va permite buzunarul, de Clarisonic ( care mie sincer mi se pare exagerat de scump)

3. Dupa ce clatim gelul de curatare, tamponez usor fata cu un prosop curat si apoi folosesc si apa termala de la Avene.14138086_1251202094919349_958306295748464859_o

4. Stiu ca probabil v-ati plictisit deja, dar urmeaza sa folosesc pe zonele cu probleme si cosuri , un Tea Tree Oil de la The Body Shop, care este un ulei ce pentru mine a facut minuni. Cosurile dispar mult mai repede, in 1-2 zile, desi nu diminueaza si urmele lasate de acestea.14188315_1251202248252667_3279876256776842132_o

5. In cele din urma folosesc un ser, pentru a-mi hidrata tenul, si in momentul de fata sunt destul de dependenta de serul de la Elizabeth Arden, Visible Difference Skin Optimizing Serum, care ilumineaza fata lasand-o foarte moale si catifelata.14188255_1251202261585999_599774265879127268_o

De doua ori pe saptamana folosesc si cate o masca de la Sephora, preferata mea in acest moment fiind cea cu ceai verde.

Stiu ca este un proces lung si pe alocuri costisitor, insa este mereu mai bine sa tratezi o problema a tenului decat sa incerci sa o ascunzi sub straturi si straturi de fond de ten. Daca aveti insa probleme mai grave, o acnee mai pronuntata, va sugerez sa faceti o vizita medicului dermatolog mai intai. 🙂