Urban Decay Heat palette, primele impresii si review

Încă de când s-a dat anunțul prin State că cei de la Urban decay urmează să lanseze în toamnă o nouă paletă, am început să am palpitații. Când am și văzut ce au putut să scoată, I flatlined. Iar în momentul în care am văzut că Sephora a adus paleta și la noi în Romania după nici 2 săptămâni de la lansarea oficială, am simțit că nu mai știu ce să fac cu mine.

Și uite așa, mergând într-o zi să îmi cumpăr tușul preferat din Sephora Magheru, mi-au picat ochii pe o fată (stați că nu e ce credeți voi, nibunilor, îs femeie măritată). Mai exact, pe ce scotea ea din cutie și punea pe raft. Ce altceva dacă nu noua paleta Heat de la Urban Decay. Prin urmare, după un scurt țipăt de uimire care probabil a deranjat 2 doamne și 3 consultante ce își vedeau de treaba lor în magazin, câteva rugăciuni și promisiuni asociate cu cei mai mari puppy eyes pe care îi puteam face, am ajuns să ies din magazin cu paleta lipită de mână mai ceva ca superglue-ul.

Dar hai să vă povestesc puțin despre paletă. Păi ambalajul este unul din plastic, solid, foarte frumos iar în interiorul cutiei în care vine, sunt printate chibrite în diferite stadii ale arderii. Cool idea, huh?. Dar hai să fim serioși.. cui îi pasă de ambalaj? Prin urmare, să continuam: Paleta vine în formatul clasic, cu 12 nuanțe dispuse pe un singur rând (spre deosebire de Ultimate basics).

Ceea ce apreciez este că cei de la UD au început să schimbe raportul de culori sidefate/culori mate, astfel că noua trusă are 4 culori metalizate, 7 mate și una ușor sidefată/perlată pentru iluminarea arcadei. Culorile mate sunt foarte pigmentate, cele mai deschise la culoare fiind poate o idee mai slăbuțe, dar în rest, sunt peste media pe care au stabilit-o paletele naked. Partea putin mai proastă este însă că odată cu pigmentarea mare, vine și fallout.ul, astfel că trebuie avută mai multă grijă cu aceste culori și să nu săpăm cu pensula în ele (plus că nici nu e nevoie căci în acest caz, a little goes a loooong way). Însă cireșica de pe tort sunt nuanțele metalizate. Și da, ați auzit bine. Eu, adepta culorilor mate sunt efectiv impresionată de nuanțele metalizate

De ce? Întrucât sunt foarte untoase, se aplica foarte ușor și au fiecare irizații diferite, astfel că cea mai închisă culoare,spre exemplu, un deep brown, în lumina soarelui arată ca un arămiu deschis absolut superb.

La capitolul aplicare și blending, toate culorile stau foarte bine, se amestecă foarte ușor și e foarte simplu de construit culoarea.  De asemenea, ca și nunațe, toate sunt în gama aramiu/maro/roșcat, astfel că nu aveți culori puternice, precum albastru sau mov, cum ne-au obișnuit paletele naked, însă culorile pe care le conține această paletă vă sunt arhisuficiente pentru a realiza numeroase machiaje de zi și de seară, și light, și puternice, ba chiar și smokey (chiar dacă nu există culoarea neagra în paletă), dar mai mult de atât, are nuanțele perfecte pentru toamnă.

Paleta o gasiți numai în magazinele Sephora, la prețul de 230 lei, și îți merită fiecare banuț, parol! Ba chiar în ultimele zile, de când am cumparat-o, parcă o folosesc mai mult și am început să o îndrăgesc mai mult decât pe Ultimate Basics, care știm cu toții că e copilul preferat al familiei *haha not a joke*. V-am făcut curioși?

Apropo, că tot am ajuns la acest capitol, să știți că pe lângă această bomboană de paletă, cei de la UD și-au  mărit și colecția de rujuri cu 3 nuanțe marca Heat, metalizate, absolut superbe, și cu încă vreo 2 palete… dar vă las pe voi să vă uitați mai bine în magazine, să nu vă stric eu surpriza 😉

Urban Decay Naked Ultimate Basics

Buna. Ma numesc Andreea si sunt dependenta. De ce? De paletele celor de la Urban Decay, asa ca in momentul in care s-a anuntat aparitia celei de-a 5-a palete Naked, am inceput sa am palpitatii, iar atunci cand am aflat ca va fi formata doar din nuante mate, am facut stop cardiac. Urban Decay Naked Ultimate BasicsAstfel, de la sfarsitul lui septembrie, cand a aparut in SUA, am inceput sa dau refresh constant site-ului sephora.ro in speranta ca o voi vedea si la noi, si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut-o in lista de produse, la inceputul lunii noiembrie, mai devreme decat ma asteptam.

Insa, intrucat online nu era in stoc, am inceput sa alerg prin oras vizitand aproape toate magazinele Sephora, incepand de la cea din Magheru, care este cel mai aproape de mine, si terminand in Promenada, de unde mi-am si achizitionat-o.

I’m a simple person: I see matte, I like.. nu conteaza daca discutam despre rujuri, oje sau farduri. Nuantele mate se potrivesc extraordinar de bine pentru realizarea machiajului de zi, dar si pentru realizarea machiajului de noapte, in special a celor de tip smokey eyes.

Aceasta paleta are, dupa cum deja ne-au obisnuit cei de la Urban Decay, 12 nuante, dintre care 11 mate si 1 semimata pentru accentuarea arcadei sprancenei si coltului interior al ochiului, insa dispozitia lor e diferita, fiind asezate cate 6 pe 2 randuri, ceea ce, in opinia mea, este mult mai usor de transportat si economiseste spatiu in bagaj. Cutia in care vine este din plastic, cu inchidere magnetica, insa foarte rezistenta iar designul este unul superb, ce ma duce cu gandul la o bijuterie ( nu ca nu m-as purta deja cu ea ca si cum ar fi una). De asemenea, dispune de o oglinda uriasa in comparatie cu celelalte palete Naked, ceea ce reprezinta inca un plus. Paleta vine, bineinteles, cu nelipsita pensula cu doua capete, de aceasta data,insa, capetele fiind unul pentru blending si una pentru smudging.

dsc_1011

Cat despre culori, dupa cum ma asteptam, sunt foarte pigmentate, paleta cromatica mergand de la culori pamantii, la rozuri, la oranj si gri, o paleta completa de culori naturale , as putea spune. Culorile rezista foarte bine pe pleoapa si in special cu ajutorul primerelor tot de la Urban Decay( despre care v-am vorbit aici), nu va trebui sa va faceti probleme vreo clipa ca machiajul vostru nu e la locul lui.

dsc_1015

dsc_1018

Daca ar fi o remarca pe care as putea sa o fac este aceea ca o parte dintre culori seamana intre ele destul de mult ( tempted + instinct  si faith+lockout), si probabil in locul lor as  mai fi diversificat putin paleta la acest capitol.

Pentru mine aceasta paleta este un must have, si cu siguranta este cea mai buna achizitie in materie de farduri pe care am facut-o de la Naked 2 incoace. Deja prevad ca voi uita de celelalte palete pentru o vreme.

Paleta o gasim exclusiv in magazinele Sephora si pe sephora.ro ( cand va reveni in stoc), la pretul de 236 de lei.