Cum sa iti organizezi nunta. Prioritati si mofturi, impresii post-nunta

Cum sa iti organizezi nunta. Prioritati si mofturi, impresii post-nunta

Ca oricare alta mireasa, la inceput si eu am fost dezorientata. Ce trebuie sa fac mai intai? De ce ma apuc, cum le organizez sa nu uit ceva? Si cum stiu cat de aterizata de pe luna am fost eu, m-am gandit sa va ajut pe voi, viitoare mirese, proaspat logodite, sa va puneti putin treburile in ordine.

In primul rand sa vedem care sunt prioritatile.Si cu ce sa incepem? Cu restaurantul, bineinteles, pe care trebuie sa il alegeti si rezerva cu 1 an, poate chiar un an jumatate-2 inainte de marele eveniment daca va doriti sa aveti locatia visurilor voastre. In cazul meu, aceea a fost Simfonia Ballroom Dimitrie Pompeii, pe care, daca sunteti din Bucuresti, fetelor, ar fi foarte bine sa o tineti minte. A fost exact ceea ce cautam, si aici nu ma refer neaparat la aspect (desi si acela m-a dat pe spate), ci la mancarea delicioasa, organizatorii saritori si politicosi si la servirea absolut impecabila. Sa nu mai spun cat de importanta a fost prezenta unei hostese care sa ghideze oamenii la mese, in loc sa stea toti dezorientati in hol uitandu-se pe panouri. Pot spune ca acesti oameni te fac sa te simti ca o adevarata … cliseic, dar regina in aceasta noapte speciala. Sfatul meu, daca puteti, alegeti un restaurant care sa aiba totul inclus : mancare, bautura, hostessa, meniuri, aranjamente, tort ( in cazul meu acest restaurant are colaborare cu Grace Couture Cakes, deci am avut parte de cel mai delicios tort ever). Va vor scuti de multe batai de cap. Tot cand rezervati localul, alegeti-va si o biserica unde sa va cununati si care sa fie fie aproape de voi pentru a nu pierde prea mult timp pe drumuri ( care oricum vor fi multe)

Si daca ati rezervat locatia, inainte de a face orice altceva, cautati o echipa foto-video care sa va placa, care sa fie dedicati si pe care sa aiba recomandari. Bun, dar o sa ma intrebati de ce mai intai foto si apoi formatia, dj etc? Pai simplu : ganditi-va ca tot ce veti pastra pe langa amintiri, dupa acea zi speciala, vor fi pozele si filmarile. In timp poate veti uita cine v-a cantat la nunta sau ce feluri de mancare ati avut dar mereu veti ramane cu albumele. Ah, da, si ca sa nu uit, investiti in acestia. Luati-va cel mai mare, complet pachet ( eu inca regret ca nu am facut asta, in special cand am vazut ce poze au iesit). In cazul nostru, am tras lozul cel mare cu  Cosmin si Claudiu de la Black Ties Foto Video, care si-au amortit mainile pentru ca noua sa ne iasa cele mai frumoase cadre ( pe care le puteti vedea printre aceste randuri). Prin urmare, daca voi cautati fotografi de nunta, vi-i recomand pe acesti oameni super profi ( mergeti si aruncati un ochi si un like la pagina lor de facebook si cine stie, poate va va incanta munca lor intr-atat incat sa ii alegeti, cum am facut-o si eu). Si inca ceva (stiu, cam multe ceva-uri): un pont:  va rog eu, indiferent de fotograful pe care il alegeti, aveti rabdare cu pozele. Ganditi-va la ce volum mare e de munca la editarea a 800-1000-1500 poze si nu fiti pisalogi/pisaloage. Nu ii intrebati la fiecare 2 zile daca sunt gata pozele… patience makes it perfect.

Bun, si acum ca am dezbatut acest subiect care ma pasioneaza pe mine foarte tare, urmeaza celelalte prioritati: Muzica. Din nou, doar pe baza de recomandari. Nu va avantati la o trupa sau dj cu super preturi fara sa ii fi ascultat inainte. Muzica face o diferenta ca de la cer la pamant. Alegeti o formatie care sa nu cante cand mananca oamenii sau sa manance cand oamenii au chef de dansat. In cazul meu, din nou am fost norocoasa sa  stiu cum muncesc  cei de la ClasicBand Focsani si bineinteles ca i-am avut la nunta. Din nou, ii recomand.. stiu cum sa ridice lumea de pe scaune si sa faca atmosfera.

Dupa muzica urmeaza rochia, nu-I asa? Va sugerez sa va uitati din timp dupa ea si sa o alegeti cu minim 6 luni inainte de nunta, pentru a nu avea parte de surprize ( poate cand vine e prea lunga si are nevoie de modificari). De asemenea, alegeti-o in momentul in care va simtiti comfortabil in pielea voastra si in niciun caz sa nu va apucati de diete si slabit dupa ce ati dat comanda de rochie pentru ca 3-5 kg se pot modifica usor pe rochie insa daca ati slabit 15-20 kg, cu siguranta nu va arata la fel de bine rochia nici macar modificata (daca vor putea cei de la croitorie sa modifice atat la rochie). Amintiti-va totusi ca daca iti alegi rochia potrivita conformatiei tale, poti arata bine si te poti simti bine indiferent de ce masura ai si cate kilograme ai in plus sau in minus. Rochia mea perfecta a fost Jeneva de la Milla Nova si a fost cumparata de la Anne’s Bridal Wedding Dress (locul ideal de unde iti poti cumpara rochia, avand o gama larga de rochii pentru toate gusturile si bugetele si doamnele de acolo fiind foarte amabile, dragute si transformandu-ti aceasta experienta in una perfecta)

Dupa rochie, bineinteles ca trebuie sa va faceti programare la coafat si machiat, astfel incat sa prindeti loc exact acolo unde va doriti. Daca aveti posibilitatea, faceti si o proba inainte de nunta. La acest capitol recomand cuplul de la HROOM, Anna si Adrian Harlea <3

Costumul mirelui il puteti lua mai aproape de marele eveniment ( noi l-am luat cam cu o luna inainte)

Cam cu acest lucru incheiem lista prioritatilor si trecem frumusel la detalii si mofturi, si oh boy stiu ca sunt o gramada. In primul rand invitatiile pentru ca logic nu exista nunta fara invitatii. Eu le-am dat cam cu 6 luni inainte de nunta. Asigurati-va ca invitatii stiu ca au nunta peste x luni si nu ii surprindeti cu o invitatie fara sa ii fi anuntat, cu 1 luna inainte de marele eveniment.
Ca marturii am ales sa inchiriem un Photobooth, astfel ca oamenii sa se poata distra si sa ramana cu ceva mai mult decat vesnicele bomboane sau bonsay/evantai/turta dulce de la nunta. Noi i-am ales pe cei de la  pe care ii recomandam cu caldura pentru ca au fost extraordinar de amabili, profi si simpatici si au oferit exact ce au spus.

Buchetul, cocardele si lumanarile de la nunta le-am facut la floraria secret garden si le-am comandat cam cu 10 zile inainte.. putin cam pe fuga si va sfatuiesc sa nu va riscati asa. Au iesit frumoase desi sotul nu a prea fost multumit de atitudinea celor de la floraria din tineretului in momentul in care le-a ridicat.

Plicurile de bani le puteti comanda odata cu invitatiile sau le puteti face voi de mana, insa va avertizez ca asta dureaza mult si e o treaba foarte migaloasa.

Sper ca aceste informatii si recomandari va vor ajuta si pe voi sa va alegeti exact persoanele cu care vreti sa colaborati in ziua voastra cea mare astfel incat sa aveti parte de o zi minunata si fara stres inutil, cum am avut-o si noi.
*Daca v-a fost util ce am scris aici si vreti sa stiti cand mai postez articole asemanatoare, m-ati ajuta foarte mult daca ati da un like la pagina Urban Beauty * .

Pupici, viitoare miresici <3