Fitbit luxe review

Fitbit luxe review

Daca nu stiati, aflati ca la data de 1 iulie cei de la Fitbit au lansat un nou produs, mai exact Fitbit Luxe, un tracker pentru fitness & wellness, si pentru ca am ajuns si eu in posesia unui astfel de aparatel si am reusit sa il testez indelung, am zis ca e momentul potrivit sa revin cu cateva pareri si pentru voi.

In primul rand, vreau sa incep cu faptul ca bratari de tracking am mai avut, insa marea majoritate erau pe post de pedometru si erau destul de imprecise, caci daca miscai mana si stateai locului, puteai cu brio sa fraieresti sistemul si sa para ca ai facut mai multi pasi decat ai facut in realitate. Prin urmare, aveam pe lista sa investesc intr-o bratara profi de la fitbit de vreun an incoace.

Dar de ce imi place fitbit luxe? Pai in primul rand are un design minimalist, usor customizabil, bratara venind pe 3 culori si 2 variante in plus de bratari bijuterie ( pe care intentionez si eu sa mi le achizitionez cat de curand se poate), are un display usor de citit ce isi ajusteaza intensitatea in functie de mediul inconjurator, e foarte intuitiv, astfel ca poti ori sa il pornesti manual, ori doar ridicand mana.

De asemenea, are integrat un senzor de oxigen, asemeni unui oximetru, si de asemena masoara si pulsul destul de accurate ( pe testate, pentru ca deh, obiceiurile formate in facultate si la munca nu dispar niciodata), atat cel de repaus, cat si variabilitatea ritmului cardiac. Pe langa aceste 2 features destul de des intalnite, fitbit luxe te ajuta si la monitorizarea stresului, a frecventei respiratorii, dar si a somnului, reusind sa iti arate destul de bine cat timp ai dormit, si de asemena si cat de bine. Toate aceste features sunt facute expre pentru ca tu sa iti dai seama din timp daca exista vreo necesitate de a vizita un medic in viitorul mai mult sau mai putin apropiat sau daca e nevoie sa faci anumite modificari ale stilului de viata.

Fitbit Luxe, precum orice alt produs Fitbit, se conecteaza la telefon prin intermediul aplicatiei, astfel ca datele culese din bratara pot fi transferate foarte usor pentru a le stua mai in detaliu. De asemenea, fiind conectata la telefon, bratara te atentioneaza cand apare o notificare.Un alt plus, as zice, este si modul de alarma, foarte interesant si intuitiv, care ii permite bratarii sa te trezeasca in momentul in care somnul nu este foarte profund ( ceea ce ar aduce beneficii in ceea ce priveste poate nivelul energiei si poate si al moodului in timpul zilei).

Ca si durata a bateriei, pot spune ca sunt mai mult decat incantata, aceasta rezistand cu brio pana la 7 zile ( sau chiar mai bine de atat). Insa ar exista si 2 minusuri, mai exact ca modul de masurare a saturatiei oxigenului nu a fost inca activat ( dar cu siguranta va fi la urmatoarele actualizari) si faptul ca nu are GPS integrat, astfel ca daca vrei sa iti apara si traseul pe care l-ai parcurs poate intr-o sesiune de alergat, este necesar sa iti iei si telefonul cu tine, pentru ca bratara se bazeaza pe GPS-ul telefonului. Insa, pentru un pret de circa 750 lei, Fitbit Luxe este de departe una dintre cele mai bune variante in ceea ce priveste raportul calitate-beneficii/cost.